theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
17 Iulie 2025, 21:20
4 153
Copiază linkul
Link copiat

Noi săli de lectură și sport vor fi construite pentru deținuții din sudul țării

Două penitenciare din sudul țării se extind, anunță Ministerul Justiției. Este vorba de Penitenciarele din Cahul și Leova.

Noi săli de lectură și sport vor fi construite pentru deținuții din sudul țării.
Noi săli de lectură și sport vor fi construite pentru deținuții din sudul țării.

La Penitenciarul din Cahul se construiește un sector adiacent cu o capacitate de 300 de locuri noi pentru regimul inițial de detenție, transmite realitatea.md.

„Proiectul include, pe lângă extinderea spațiilor de cazare, modernizarea rețelelor electrice și termice, a sistemelor de apă și canalizare, precum și amenajarea unor curți pentru plimbare, sală de sport, spații pentru triaj medical, bucătărie și spălătorie”, se arată în comunicatul instituției.

Iar la Penitenciarul din Leova se construiește un nou bloc cu 40 de locuri pentru regimul deschis de detenție.

„Clădirea va cuprinde o bucătărie comună, o sală de lectură destinată și pentru desfășurarea programelor de resocializare, spații pentru întrevederi de lungă durată, dar și alte facilități esențiale.

Directorul Penitenciarului nr. 3 – Leova a informat că este în discuții un agent economic, interesat să angajeze deținuți în activități de prelucrare a lemnului – o oportunitate importantă pentru formarea profesională a acestora, dar totodată o modalitate legală de obținere a veniturilor pentru deținuți”, comunică Ministerul Justiției.

În vizită la cele două penitenciare a fost secretarul de stat al Ministerului Justiției, Sorin Popescu, și directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Alexandru Adam. Cei doi au avut discuții cu administrațiile celor două penitenciare, personalul și deținuții.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat