theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
28 Ianuarie 2025, 20:48
12 870
Copiază linkul
Link copiat

Noi focare de pestă porcină africană, rabie și gripă aviară, înregistrate în Moldova

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a confirmat noi focare de boli ale animalelor.

Noi focare de pestă porcină africană, rabie și gripă aviară, înregistrate în Moldova.
Noi focare de pestă porcină africană, rabie și gripă aviară, înregistrate în Moldova.

Două focare noi de pestă porcină africană au fost confirmate în localitatea Cotova din raionul Drochia şi satul Sălcia din Şoldăneşti, relatează newtv.md.

De asemenea, potrivit ANSA, în satul Năvârneț din Fălești a fost înregistrat un focar de rabie la un câine, iar în satul Criuleni din raionul Criuleni a fost depistat un focar de gripă aviară în fauna sălbatică. 

ANSA a mai anunțat că a fost eradicat cu succes focarul de gripă aviară înalt patogenă din exploatația nonprofesională din localitatea Bălăurești, raionul Nisporeni.

În focarele de pestă porcină africană au fost introduse măsuri de carantină și stabilite zonele de protecție și supraveghere. Specialiștii efectuează controlul rezervoarelor sălbatice, controlul mișcării animalelor în interiorul țării și screening-ul porcilor domestici și a populațiilor de mistreți.

În acest context,  ANSA îndeamnă deținătorii și crescătorii de păsări să le țină în interiorul curților, iar dacă observă semne clinice ale bolii, să anunțe imediat personalul veterinar din regiune.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat