theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
3 Mai 2025, 17:27
8 663
Copiază linkul
Link copiat

Nivelul apei din Nistru a scăzut dramatic din cauza secetei și a crizei energetice din Ucraina

Nivelul apei din râul Nistru a scăzut dramatic. Situația hidrologică s-a înrăutățit semnificativ odată cu seceta, lipsa de precipitații în munții Carpați de unde izvorăște râul, dar și exploatarea bazinelor acvatice de către Ucraina pentru producerea energiei electrice.

Nivelul apei din Nistru a scăzut dramatic din cauza secetei și a crizei energetice din Ucraina.
Nivelul apei din Nistru a scăzut dramatic din cauza secetei și a crizei energetice din Ucraina.

O altă problemă rămâne poluarea râului, care este cea mai importantă sursă de aprovizionare cu apă pentru Republica Moldova, scrie moldova1.md.

În prezent, râul Nistru are un nivel de 119 metri cubi pe secundă sau cu doi metri mai puțin față de nivelul optim. Situația este agravată de seceta severă, dar și de rezervele de zăpadă din munți care în această iarnă a fost mult mai mică față de anii precedenți, iar precipitațiile, insuficiente, a menționat directorul adjunct al Agenției „Apele Moldovei”, Radu Cazacu.

O altă consecință a nivelului scăzut al apei sunt și bombardamentele masive asupra infrastructurii energetice din Ucraina, care au determinat autoritățile din țara vecină să utilizeze volume mai mari de apă pentru producerea energiei electrice. Radu Cazacu mai spune că pentru protejarea râului Nistru este nevoie de cooperare între cele două țări, precum și de campanii de informare a populației pentru a se implica în combaterea poluării apelor.

„Avem foarte multe construcții hidrotehnice, trebuie să luăm cu toții o decizie ce facem mai departe, întrucât obiectivul nostru principal este să mergem pe calea lichidării și revitalizării râurilor, pentru a le readuce la starea lor naturală. Este un proces foarte, foarte complicat, dar necesar, deoarece, în caz contrar, riscăm să pierdem toate resursele de apă din interiorul Republicii Moldova”, a adăugat el.

Președintele Comisiei parlamentare pentru mediu, climă și tranziție verde, Valeriu Muduc, atrage atenția că 70% din apa utilizată la nivel național provine din Nistru, iar Chișinăul este alimentat în proporție de 90% din acest râu. Autoritățile ucrainene și cele moldovenești au un acord semnat privind apele de frontieră. În plus, potrivit deputatului, țara noastră are legi bune privind protecția apelor, într-o anumită măsură racordate la legislația europeană.

„Acest moment este gestionat la nivel de Guvern, consider că trebuie să fie cât mai eficient și insistent din partea noastră, pentru că ne interesează puritatea și calitatea apei, cum se gestionează apele astfel încât râul să aibă capacitatea de a se curăța natural de acumulările toxice, înainte ca apele să se scurgă în aval, după barajele hidrocentralelor”, a subliniat deputatul.

Președinta Centrului Național de Mediu, Elena Culighin, avertizează că o cauză a poluării este lipsa sistemelor centralizate de canalizare în localitățile mici. Potrivit ei, autoritățile ar trebui să se concentreze mai mult pe reabilitarea sistemelor de epurare pentru a crește calitatea apei.

„Ceea ce indică faptul că apele uzate, deși există un număr de stații de epurare, unele complet funcționale, altele parțial și altele nefuncționale, continuă să afecteze resursele de apă din subbazin, râurile mici, precum și scurgerile spre fluviul Nistru”, a explicat ea.

În ceea ce privește planurile de construcție a șase hidrocentrale pe Nistru, autoritățile ucrainene au renunțat temporar la implementarea acestora.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat