Munteanu: Guvernul va accelera dezvoltarea sectorului agricol prin investiții
Noul Guvern „va continua să sprijine fermierii și va accelera dezvoltarea sectorului agricol prin investiții în agricultură cu valoare adăugată mare”, a declarat candidatul la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu.

El a numit agricultura „un sector esențial al economiei naționale” și a subliniat că „pentru a soluționa problemele existente este necesar un model agricol modern și durabil, adaptat schimbărilor climatice”, scrie infotag.md.
„În cadrul consultărilor publice am discutat cu fermierii despre accesul la fondurile europene pentru investiții în tehnologii moderne, dar și despre soluțiile necesare pentru îmbunătățirea sistemelor de irigare, care reprezintă o problemă majoră în multe regiuni ale țării”, a precizat Munteanu într-o postare pe rețelele sociale.
El a adăugat că „a avut o discuție constructivă cu reprezentanții Confederației Sindicatelor privind drepturile și protecția angajaților, reducerea muncii nedeclarate și atragerea tinerilor în câmpul muncii”.
Candidatul la funcția de premier a dat asigurări că „prioritățile Guvernului vor fi creșterea siguranței și igienei muncii, majorarea salariului minim și mediu, sporirea productivității și investițiile în formarea profesională, pentru ca forța de muncă să fie adaptată cerințelor economiei moderne”.
„Vom continua să colaborăm cu sindicatele pentru elaborarea unei politici de stat care sprijină angajații și contribuie la creșterea nivelului de trai al cetățenilor pe baze echitabile și durabile”, a concluzionat Munteanu.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


