theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
15 Iunie 2026, 14:30
6 794
Copiază linkul
Link copiat

Munca zilierilor va fi înregistrată digital, iar stagiul de cotizare pentru pensie va fi calculat automat

Lucrătorii sezonieri vor fi înregistrați online, iar zilele lucrate vor fi luate în calcul la stabilirea stagiului de cotizare pentru pensie.

Munca zilierilor va fi înregistrată digital, iar stagiul de cotizare pentru pensie va fi calculat automat.
Munca zilierilor va fi înregistrată digital, iar stagiul de cotizare pentru pensie va fi calculat automat.

Platforma e-Zilier, lansată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, permite evidența electronică a activităților desfășurate de zilieri, inclusiv înregistrarea orelor lucrate și a remunerației, înlocuind registrele pe suport de hârtie.

Potrivit autorităților, informațiile din cadrul platformei vor fi transmise automat către Casa Națională de Asigurări Sociale, iar contribuțiile aferente vor fi incluse în calculul pensiilor și al altor drepturi sociale, transmite ipn.md.

Ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru, a menționat că platforma urmărește reducerea birocrației, creșterea transparenței și diminuarea ocupării informale, în special în sectorul agricol, unde munca sezonieră rămâne larg răspândită. Ministra a menționat că în anul precedent au fost identificate circa 8.000 de persoane angajate fără forme legale, dintre care în jur de 7.300 au fost trecute pe contract.

Autoritățile precizează că platforma nu introduce taxe noi și nu modifică actualul regim fiscal sau modalitatea de impozitare a muncii sezoniere. Sistemul transferă în format digital procedurile care până acum erau realizate pe hârtie. „Scopul acestei platforme este foarte simplu – mai puțină hârtie, mai puțină birocrație și mai multă muncă în câmp”, a declarat ministra agriculturii și industriei alimentare, Ludmila Catlabuga.

Platforma poate fi accesată prin serviciul guvernamental MPass, la adresa zilieri.gov.md. Beneficiarii lucrărilor vor putea genera vouchere electronice, în care vor fi incluse informații despre activitatea prestată, perioada de muncă, numărul de ore și remunerația acordată. Datele pot fi exportate în format Excel sau utilizate pentru generarea rapoartelor fiscale necesare.

Potrivit autorităților, fiecare voucher digital va reprezenta o confirmare oficială a activității desfășurate și va contribui la evidența stagiului de cotizare al zilierilor. Platforma, care este funcțională din 1 iunie, are deja înregistrați peste 2.000 de zilieri. Autoritățile și-au propus ca până la sfârșitul anului, numărul acestora să ajungă la cel puțin 6.000.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat