Moldova va adera la Convenția internațională privind stoparea falsificării de monedă
Parlamentul urmează să ratifice Acordul de aderare a Republicii Moldova la Convenția internațională privind stoparea falsificării de monedă.

Membrii Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică au examinat astăzi, 17 decembrie, proiectul de lege respectiv și vor propune aprobarea documentului în cadrul ședinței plenare, relatează moldpres.md.
Acordul va permite cooperarea între Republica Moldova și alte state pentru a combate falsificarea bancnotelor atât pe teritoriul țării noastre, cât și la nivel internațional. Potrivit prevederilor Convenției, orice acțiuni de fabricare frauduloasă sau modificare a bancnotelor, introducerea în circulație a valutei falsificate, importul, obținerea sau achiziționarea acesteia etc., vor fi calificate drept infracțiuni.
Proiectul de lege prevede, de asemenea, crearea unei autorități naționale centrale care va colabora cu specialiștii instituțiilor emitente de valută și cu structurile polițienești pentru prevenirea și sancționarea infracțiunilor legate de falsificarea banilor. Totodată, va fi înființată o autoritate internațională centrală care va menține legături strânse cu autoritățile din alte țări și va centraliza informațiile necesare pentru investigarea, prevenirea și sancționarea faptelor de falsificare a bancnotelor.
Convenția internațională privind stoparea falsificării de monedă, semnată la 20 aprilie 1929, la Geneva, a fost ratificată de numeroase state membre ale Ligii Națiunilor.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


