Republica Moldova își consolidează capacitățile de răspuns la incidente chimice și nucleare
IGSU și partenerii din România consolidează cooperarea în domeniul prevenirii și gestionării incidentelor chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), în cadrul unui proiect finanțat de NATO în valoare de 350.000 de euro.

La sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a avut loc o ședință bilaterală privind gestionarea proiectului „Consolidarea capacităților Republicii Moldova în domeniul protecției împotriva amenințărilor CBRN (ResMD CBRN)”, la care au participat reprezentanți ai instituțiilor partenere din Republica Moldova și România, transmite noi.md.
În cadrul întrevederii, echipele de implementare a proiectului au evaluat rezultatele obținute până în prezent, au discutat următoarele etape de lucru și au stabilit mecanismele de cooperare pentru elaborarea unor proceduri operaționale speciale de răspuns la situații de urgență asociate riscurilor chimice, biologice, radiologice și nucleare.
Un subiect important al discuțiilor l-a constituit pregătirea specializată a angajaților IGSU. În cadrul proiectului, 16 angajați ai instituției au urmat instruiri în domeniul CBRN, inclusiv exerciții practice organizate la Centrul Național de Perfecționare a Pregătirii pentru Managementul Situațiilor de Urgență Ciolpani (România).
Alți trei angajați ai IGSU au participat la cursuri de gestionare a operațiunilor de salvare și coordonare a răspunsului medical, organizate de Centrul Național de Formare în Asistență Medicală de Urgență din Târgu Mureș. În cadrul ședinței, partenerii au discutat și despre organizarea unor exerciții naționale, al căror scop va fi verificarea capacităților subdiviziunilor specializate de intervenție, precum și aplicarea practică a procedurilor operaționale elaborate în cadrul proiectului.
Exercițiile vor permite evaluarea nivelului de pregătire a personalului, a capacităților instituționale și a eficienței echipamentelor specializate care urmează să fie achiziționate pentru intervenția în cazul incidentelor chimice, biologice, radiologice și nucleare.
De asemenea, reprezentanții proiectului au vizitat companii specializate pentru a studia standardele de calitate și caracteristicile tehnice ale echipamentelor prevăzute pentru achiziție.
Aceste consultări vor contribui la dotarea grupului de intervenție rapidă al IGSU și la finalizarea procedurilor de achiziție. Bugetul proiectului ResMD CBRN constituie 350 de mii de euro, iar termenul de implementare este de 36 de luni. Proiectul este finanțat în cadrul inițiativei NATO „Știință pentru Pace și Securitate” (Science for Peace and Security, SPS).
Potrivit IGSU, implementarea proiectului este orientată spre dezvoltarea capacităților de pregătire și intervenție în situații de urgență asociate amenințărilor CBRN, sporirea siguranței populației și consolidarea cooperării internaționale în domeniul protecției civile.


