Moldova și Ucraina vor testa un nou model de colaborare între instituțiile de învățământ
Un nou rol de coordonatori de afaceri va fi introdus în școlile profesionale, colegii și centrele de excelență din Moldova și Ucraina, pentru a sprijini elevii în dezvoltarea competențelor necesare pieței muncii.

Începând cu anul 2025, 18 instituții de învățământ profesional tehnic din cele două țări vor pilota această inițiativă, care are drept obiectiv consolidarea colaborării dintre instituțiile de învățământ profesional tehnic și mediul de afaceri, scrie noi.md.
Coordonatorii de afaceri vor avea sarcina de a stabili parteneriate între școli și companii, de a organiza stagii de practică și de a se asigura că programele de formare profesională răspund cerințelor industriei.
Proiectul va fi implementat în mai multe etape: cercetarea și formarea profesională vor începe în 2025, urmate de o fază-pilot în 2026.
În funcție de rezultate, modelul ar putea fi extins la nivel național până în 2028.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


