Moldova riscă să rămână fără lumină după un atac al Rusiei în Ucraina
Moldova riscă să rămână fără lumină după un atac al Rusiei în Ucraina. Un grup energetic important a fost deconectat, iar liniile de interconexiune funcționează aproape de limita maximă de încărcare.

Moldelectrica a solicitat ajutor de avarie din România, preventiv pe următoarele câteva ore, scrie tv8.md.
Potrivit unui comunicat emis de Moldelectrica, pentru a evita suprasarcinile și posibilele deconectări, această intervenție va asigura funcționarea stabilă și sigură a sistemului electroenergetic național.
Totodată, autoritățile îndeamnă cetățenii să utilizeze energia electrică în mod rațional, mai ales în orele de vârf, pentru a reduce presiunea asupra rețelei.
„Monitorizăm permanent evoluțiile și vom reveni cu informații suplimentare atunci când situația o va impune”, se arată în comunicatul Moldelectrica.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


