Moldova, pentru prima dată membru al Consiliului Executiv al UNESCO
Republica Moldova a fost aleasă, în premieră, membru al Consiliului Executiv al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) pentru perioada 2025–2029.

Republica Moldova a fost aleasă în cadrul celei de-a 43-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO, transmite rupor.md.
Consiliul Executiv este unul dintre principalele organe de conducere ale organizației. Acesta este responsabil de punerea în aplicare a deciziilor Conferinței generale, de controlul executării programelor, de elaborarea recomandărilor privind admiterea de noi state membre și joacă, de asemenea, un rol esențial în alegerea și numirea directorului general.
Alegerea țării noastre în acest organ subliniază angajamentul țării față de valorile UNESCO și dorința sa de a participa la consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației, științei, culturii și comunicării, a menționat Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.
„Această alegere confirmă recunoașterea internațională a eforturilor Republicii Moldova în promovarea educației de calitate, protejarea patrimoniului cultural și dezvoltarea științei și inovației”, a declarat ministrul de Externe, Mihai Popșoi. Potrivit acestuia, calitatea de membru al Consiliului Executiv reprezintă o oportunitate de a contribui la consolidarea valorilor unei societăți deschise și respectuoase, bazată pe cunoaștere.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


