Moldova a denunțat încă un acord în cadrul CSI
Moldova a denunțat Acordul privind crearea Fondului interstatal de colaborare umanitară a statelor membre ale CSI. Decretul de promulgare și legea corespunzătoare au fost publicate în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare.

Inițiativa a venit din partea Ministerului Culturii. Ministrul Cristian Jardan a subliniat că acordul s-a dovedit a fi ineficient pentru interesele Moldovei: țara nu a primit ajutor din fond, nu a efectuat plăți și nu avea obligații financiare. Denunțarea nu va avea consecințe financiar-economice, susține Guvernul, transmite tv8.md cu referire la moldpres.md.
Potrivit ministrului, Moldova se concentrează pe parteneriate cu Uniunea Europeană și alte programe internaționale, precum Orizont Europa, Programul „Europa Creativă” și rutele culturale ale Consiliului Europei, care oferă un sprijin mai semnificativ decât instrumentele CSI.
Documentul, semnat în anul 2006, a stat la baza creării unui fond destinat finanțării proiectelor comune în domenii precum cultura, educația, știința, sportul, turismul, mass-media și activitățile pentru tineret. De la ratificare, Moldova nu a participat la activitatea financiară a acestuia.


