theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
2 Mai 2025, 15:34
7 287
Copiază linkul
Link copiat

Moldova a coborât patru poziții în clasamentul Libertății Presei

Republica Moldova s-a clasat pe locul 35 din 180 în Indicele Libertății Presei pentru anul 2025, publicat de organizația „Reporteri fără Frontiere” (RSF).

Moldova a coborât patru poziții în clasamentul Libertății Presei.
Moldova a coborât patru poziții în clasamentul Libertății Presei.

Țara noastră a coborât patru poziții față de anul trecut, când ocupa locul 31, însă situația libertății presei este în continuare evaluată drept „satisfăcătoare”. În ciuda scăderii în clasament, Moldova se află în fața unor țări precum România (locul 55), Ucraina (62), SUA (57) și Rusia (171), scrie media-azi.md.

Pentru Moldova, RSF menține în mare parte aceleași concluzii ca și în raportul precedent.

„Mass-media din Moldova este polarizată între tabăra pro-rusă și cea pro-occidentală, dar controlul exercitat de oligarhi și liderii politici asupra pozițiilor editoriale a scăzut în comparație cu anii precedenți”, se arată în raport.

Experții notează între altele despre influența lui Ilan Șor asupra peisajului mediatic, mediul economic dificil, accesul la informații îngrădit uneori. Tot ei remarcă faptul că instituțiile media deținute de politicieni urmează agenda partidelor lor politice. În plus, în timp ce unele redacții îndrăznesc să abordeze subiecte care pun autoritățile într-o situație incomodă, multe se limitează la a urma agenda autorităților centrale.

De asemenea, „măsurile luate de Consiliul Audiovizualului au înăsprit controlul asupra dezinformării și discursului instigator la ură și au descurajat mijloacele de informare în masă care difuzează conținut propagandistic produs în Rusia”.

Iar cu privire la securitatea presei, „jurnaliștii pot fi ținta insultelor și intimidării din partea politicienilor. Susținătorii acestora recurg uneori la hărțuire cibernetică împotriva reporterilor considerați ostili ideilor lor. Accesul jurnaliștilor în Transnistria este supus unei acreditări speciale”.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat