Misail-Nichitin: Siguranța rutieră rămâne o provocare
Siguranța rutieră continuă să fie o problemă gravă în Republica Moldova. Afirmația a fost făcută de ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, într-un interviu.

Potrivit ministrei, în primele șase luni ale anului 2025 au fost înregistrate aproape 1.000 de accidente de circulație, soldate cu 77 de decese și 1.108 persoane traumatizate, transmite moldpres.md.
„Principalele cauze rămân viteza neadecvată, neacordarea priorității pietonilor și altor vehicule, conducerea imprudentă, virajele incorecte și, desigur, conducerea sub influența alcoolului sau a oboselii”, a declarat șefa MAI.
Potrivit acesteia, controalele Poliției au devenit, în ultima perioadă, mai eficiente, numărul cazurilor de șoferi depistați sub influența alcoolului crescând cu 15%. Totodată, accidentele provocate de șoferi în stare de ebrietate s-au redus cu aproape 30%, iar numărul persoanelor decedate sau rănite în astfel de cazuri a scăzut cu peste 33%.
„Siguranța fiecăruia dintre noi depinde de deciziile pe care le luăm la volan. Conduceți prudent, respectați limitele de viteză și nu urcați la volan sub influența alcoolului sau când sunteți obosiți”, a îndemnat Misail-Nichitin.
Potrivit statisticilor oficiale, în 2024, pe drumurile naționale și urbane s-au produs aproximativ 1.900 de accidente rutiere, soldate cu 220 de morți și peste 2.000 de răniți. Cele mai frecvente cauze au fost viteza excesivă, traversarea neregulamentară a pietonilor și șofatul în stare de ebrietate.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


