Ministerul Sănătății: Femeia din Soroca a fost adusă la spital deja fără semne de viață
Femeia căreia i s-a făcut rău în timp ce aștepta să depună cererea pentru compensații energetice la Primăria Soroca nu mai prezenta semne de viață în momentul transportării la spital.

Decesul a fost constatat de personalul medical, a precizat Ministerul Sănătății, transmite rupor.md.
Potrivit informațiilor Ministerului Sănătății, după incident a fost chemată ambulanța, care a transportat femeia la o instituție medicală.
Instituția și-a exprimat condoleanțele familiei și a subliniat că concluziile privind circumstanțele și cauzele decesului trebuie să se bazeze pe constatări medicale obiective.
„Considerăm necesar ca orice concluzii privind circumstanțele și cauzele decesului să se bazeze pe date medicale obiective, fără speculații și interpretări premature”, se arată în comunicat.
Ministerul a mai menționat că fișa medicală, diagnosticele, investigațiile și deciziile privind tratamentul sunt protejate de secretul medical, inclusiv după decesul persoanei. Instituția intenționează să colaboreze cu autoritățile competente pentru elucidarea circumstanțelor.


