Ministra Justiției: Nu contează legea, ea poate fi de 100 de ori modificată
O declarație controversată a ministrei Justiției a devenit rapid virală pe rețelele sociale.

În cadrul unei emisiuni TV, Veronica Mihailov-Moraru a afirmat că „nu contează legea, ea poate fi de 100 de ori modificată”, adăugând că esențial este „modul de implementare și de aplicare”, relatează realitatea.md.
Declarațiile au fost făcute în timpul unei dezbateri despre posibila eșuare a proiectului privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO).
„În primul rând este prematur să spunem că ar fi un eșec, fiindcă proiectul este abia în consultare publică. Eu sunt sigură că el va fi mult îmbunătățit între lecturi. În al doilea rând, eu am să vă contrazic, nu cred că reformele făcute până acum pe segmentul justiției sunt eșecuri”, a declarat ministra.
Prezentatoarea emisiunii i-a reamintit că, în anul 2023, Parlamentul, prin inițiative legislative, de trei ori a schimbat competențele Procuraturii Anticorupție și CNA. Nici nu reușeau să intre în vigoare acele prevederi legale, iarăși erau modificate.
„De foarte multe ori legea a fost modificată, inclusiv prin faptul că parlamentarii au fost sesizați de reprezentanții Procuraturii, respectiv nu contează legea, ea poate fi de 100 de ori modificată. Contează modul de implementare și de aplicare. Eu cred că și astăzi noi avem un cadru legal foarte bun, dar, din păcate, el este aplicat cam cu dificultăți de către organele de drept”, a explicat Veronica Mihailov-Moraru.
Amintim că deputații PAS au înregistrat un proiect de lege care prevede fuziunea PA și PCCOCS și crearea unei noi instituții, Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO). Noul șef al instituției urmează să aibă și câțiva adjuncți, însă, deocamdată, nu este clar câți.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


