Ministra de Interne: Salariul angajaților nu e proporțional cu munca
Salariul nu e proporțional cu munca. Este declarația ministrei Afacerilor Interne (MAI), Daniela Misail-Nichitin, care a recunoscut că leafa angajaților din subordinea sa ar trebui majorată.

Oficiala a subliniat, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLive, că la acest capitol „există un proiect care urmează să fie discutat în Guvern și, ulterior, analizat în Parlament”, scrie gora.md.
„Salariul încă trebuie majorat. Recunosc că nu atinge nivelul celui din UE și nu este proporțional muncii, solicitărilor de la locul de muncă.”, a spus Misail-Nichitin.
Oficială a menționat că următoarele majorări salariale ar urma să se întâmple în 2026.
Guvernul, la începutul anului 2025, a reușit să majoreze salariile cu 10%. La finalul lunii iulie a fost finalizat un exercițiu amplu, desfășurat de către Ministerul Finanțelor, din perspectiva evaluării posturilor.
„Acest exercițiu a fost desfășurat pentru a vedea unde și care sunt funcțiile care trebuie ajustate. Deja cred că următorul Parlament va examina un proiect care să vină cu modificările de rigoare la Legea cu privire la salarizare”, a remarcat ministra.
„Ca să putem avea majorări de salarii trebuie să avem care generează mult mai multe venituri la buget”, a mai adăugat șefa de la Interne.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


