theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
4 Decembrie 2025, 16:25
4 855
Copiază linkul
Link copiat

Ministră: Bărbatul care a transportat drona cu motocultorul va fi audiat

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a anunțat că bărbatul din satul Pepeni, care a descoperit o dronă și a încărcat-o într-un motocultor, va fi audiat și riscă sancțiuni, în funcție de rezultatele verificărilor.

Ministră: Bărbatul care a transportat drona cu motocultorul va fi audiat.
Ministră: Bărbatul care a transportat drona cu motocultorul va fi audiat.

Ministra de Interne a precizat că drona nu conținea explozivi și nu prezenta pericol imediat pentru populație, însă Poliția a intervenit rapid pentru a extrage componentele dronei din domiciliul persoanei și a securiza zona, transmite realitatea.md.

Daniella Misail-Nichitin atrage atenția că, în cazul în care cetățenii găsesc obiecte suspecte, este esențial să nu le atingă și să nu le mute, ci să contacteze imediat 112 sau Poliția, pentru a crea un spațiu sigur.

„Este foarte important ca oamenii să înțeleagă că astfel de obiecte pot prezenta pericol. Activitatea de manipulare a acestora este strict responsabilitatea poliției”, a subliniat reprezentanta Ministerului.

Experții continuă să analizeze cazul, iar rezultatele finale ale expertizei vor fi comunicate ulterior.

Pe 3 decembrie, un localnic din Pepeni, Sângerei, a fost observat cum transportă o dronă cu motocultorul. Primarul a publicat mai multe imagini cu aparatul de zbor. Conform Poliției, echipamentul militar a fost observat sâmbătă, 29 noiembrie, pe un câmp, iar doi bărbați l-au dezmembrat. Miercuri, aceștia au decis să îl aducă în localitate.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat