Ministerul Educației alocă 14 milioane de lei pentru proiecte dedicate tineretului
33 de proiecte propuse de organizații de tineret din întreaga țară vor primi finanțare în anul 2025 din partea Ministerului Educației și Cercetării și a Agenției Naționale pentru Tineret.

Suma totală a programului de granturi pentru organizațiile de tineret se ridică la aproximativ 14 milioane de lei, transmite realitatea.md.
„Acest program este una dintre prioritățile Ministerului Educației și Cercetării. Ne dorim ca, an de an, să extindem impactul programului și să susținem cât mai multe inițiative relevante pentru tineri. Este un instrument prin care încurajăm asumarea de responsabilități, învățarea prin practică și implicarea activă în societate”, a declarat ministrul Dan Perciun.
Certificatele de grant au fost înmânate organizațiilor câștigătoare în cadrul unui eveniment festiv, la care au participat reprezentanți ai autorităților publice, organizații de tineret și alte părți interesate.
Potrivit directorului Agenției Naționale pentru Tineret, Alex Petrov, ediția actuală a programului susține proiecte care răspund direct provocărilor cu care se confruntă tinerii.
„Tematicile abordate variază de la promovarea implicării civice și participării tinerilor la viața publică, la dezvoltarea educației media, gândirii critice și sănătății emoționale”, a precizat Petrov.
Programul este activ din 2023 și are scopul de a sprijini și dezvolta sectorul de tineret din Republica Moldova, oferind sprijin logistic și financiar, prin concurs, pentru implementarea inițiativelor, programelor și proiectelor tinerilor, consolidând astfel colaborarea cu societatea civilă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


