theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
25 Ianuarie 2026, 16:15
9 761
Copiază linkul
Link copiat

Ministerul Educației a adus clarificări privind regulamentul referitor la evaluarea elevilor

Elevii din ciclul primar și gimnazial nu repetă anul, indiferent de notele obținute, prevede noul Regulament privind evaluarea elevilor.

Ministerul Educației a adus clarificări privind regulamentul referitor la evaluarea elevilor.
Ministerul Educației a adus clarificări privind regulamentul referitor la evaluarea elevilor.

Totuși, elevii sunt obligați să-și lichideze corigențele sau situațiile neîncheiate înainte de examenele de absolvire a gimnaziului. În cazul elevilor de la liceu, aceștia pot fi exmatriculați, dacă nu obțin promovarea în termele stabilite, transmite noi.md cu referire la moldova1.md.

„Elevii din învățământul primar și gimnazial erau promovați și treceau în următoarea clasă, indiferent de rezultatele învățării. Doar că situația neîncheiată, cu alte cuvinte, notele anuale între 1 și 4, trebuie lichidate până în clasa a IX-a”, a explicat Corina Lungu, șefa Direcției politici în învățământul general din cadrul Ministerului Educației și Cercetării (MEC).

Termenul pentru lichidarea corigențelor este stabilit de Consiliul profesoral al fiecărei instituții, a adăugat Corina Lungu. 

„Dacă elevul are situație de corigență pentru un semestru, lui i să dă termen până la sfârșitul anului de studii în curs. În cazul în care această corigență este pentru semestrul doi, elevului i se dă termen pe toată vara, până la începutul următorului an de studii. Dacă elevul, din motive obiective sau subiective, nu reușește să susțină această corigență, el oricum începe următorul an de studii”, a detaliat Corina Lungu. 

Situația este diferită în cazul elevilor de liceu, unde lichidarea corigențelor în termenele stabilite este obligatorie. Potrivit documentului, elevul corigent este cel care are media semestrială sau anuală sub nota cinci, la una sau mai multe discipline, iar școala îi stabilește un termen clar pentru lichidarea corigenței.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat