Ministerul Culturii a negat informațiile privind acordul de demolare a monumentelor sovietice
Ministerul Culturii al Republicii Moldova anunță publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 369 din 3 octombrie 2025, prin care a fost aprobată Instrucțiunea privind procedura de înființare, strămutare și desființare a monumentelor de for public.

Această instrucțiune explică, pas cu pas, modul de aplicare a legii, astfel încât orice modificare — fie amplasare, strămutare sau desființare — să se facă în mod transparent, legal și responsabil.
Ministerul Culturii subliniază că ordinul nu prevede și nu permite demolarea monumentelor de for public ridicate în perioada sovietică sau în alte epoci. Dimpotrivă, aceste monumente sunt protejate prin lege, fiind incluse în Registrul național al monumentelor de for public (Legea nr. 148/2018).
Noua reglementare reafirmă protecția legală de care beneficiază monumentele și stabilește clar pașii procedurali pentru orice intervenție.
Ministerul Culturii își reafirmă rolul de garant al coerenței legislative și al protejării patrimoniului cultural național.
Ministerul Culturii încurajează autoritățile publice, instituțiile culturale și cetățenii să consulte documentul și să colaboreze activ pentru ocrotirea monumentelor care fac parte din identitatea și memoria noastră colectivă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


