theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
12 Mai 2026, 13:47
4 576
Copiază linkul
Link copiat

Mătușa adolescentului împușcat în unitatea militară din Cahul cere demisia lui Nosatîi: Copiii se cresc atât de greu

Mătușa adolescentului de 16 ani împușcat mortal în unitatea militară din Cahul, pe 10 mai, cere demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi.

Mătușa adolescentului împușcat în unitatea militară din Cahul cere demisia lui Nosatîi: Copiii se cresc atât de greu.
Mătușa adolescentului împușcat în unitatea militară din Cahul cere demisia lui Nosatîi: Copiii se cresc atât de greu.

„Ministrul Apărărăii trebuie să-și dea demisia și să pună pe altcineva demn să lucreze pe așa linie. Să aibă grijă de copii, copiii cresc greu și mamele, părinții așteaptă bucurii de la ei, nu așa tragedii”, a spus femeia, transmite unimedia.info.

Reamintim că tragedia a avut loc pe 10 mai pe teritoriul unei unități militare din Cahul. Potrivit datelor preliminare, un militar în vârstă de 20 de ani, angajat pe bază de contract, a manevrat necorespunzător un pistol Glock în prezența unui adolescent de 16 ani, venit în vizită la un alt militar cu termen redus. Ca urmare, soldatul a fost rănit, iar adolescentul a decedat.

Inițial s-a raportat că adolescentul a murit din cauza unui stop cardiac. Pe 11 mai, Poliția a precizat că minorul a suferit o rană prin împușcare.

După incident, opoziția a cerut demisia conducerii Ministerului Apărării.

Guvernul a anunțat că va fi efectuată o „anchetă amănunțită” în acest caz. Procuratura Generală a informat despre deschiderea unui dosar penal. Militarul care a rănit mortal adolescentul riscă până la șapte ani de închisoare.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat