Mărturii după decesul celor doi profesori din Ciolacu Vechi: Ambii erau persoane responsabile
O tragedie a avut loc în raionul Fălești. Un bărbat de 44 de ani, profesor și consilier local independent din satul Ciolacu Nou, și-a împușcat soția director adjunct al gimnaziului din comuna Ciolacu Vechi, unde ambii predau, apoi s-a sinucis.

Cazul s-a produs luni, 14 iulie, transmite zdg.md.
Poliția precizează că împușcăturile au fost efectuate dintr-o armă de vânătoare deținută legal, iar motivul preliminar ar fi fost „neînțelegeri în familie”. Sătenii sunt profund șocați de cele întâmplate.
„Vă spun sincer, pentru noi era o familie exemplară”, a declarat directorul gimnaziului local. Cei doi soți aveau doi copii.
Lilia Hîrbu, primarul comunei Ciolacu Nou, care administrează și satul Ciolacu Vechi, îi știa pe cei doi profesori drept persoane responsabile. Femeia spune că cei doi s-au căsătorit imediat după finalizarea Colegiului Pedagogic și că niciodată nu i-a auzit certându-se.
„Ambii erau persoane responsabile și activiști. Erau oameni la locul lor. Erau în relații de prietenie cu toți sătenii. Dumnealui a fost consilier independent în Consiliul Comunal și toată lumea îl știa de om bun, familist. Pe doamnă la fel. Niciodată nu am auzit să fie un conflict ceva între dumnealor. Au doi copii, un băiat și o fată. Fiica are 17 ani. Băiatul are 23 sau 24 de ani”, a relatat Lilia Hîrbu.
„Nu era o familie conflictuală, era o familie model. Ambii aveau o pregătire profesională la cel mai înalt nivel. Ambii aveau studii, începând cu Colegiul Pedagogic și finalizând cu studii superioare, diverse cursuri și calificări. (…) Erau profesioniști. Deloc (nu se certau, n.r.). De asta ne-au lăsat fără cuvinte. Nu ne așteptam la așa ceva din partea acestei familii. Au fost mentori foarte buni pentru elevii lor. Astăzi, la înmormântarea dumnealui au fost prezenți generații de elevi pe care i-a condus ca diriginte și au fost apreciați ambii”, a spus directoarea gimnaziului.
Primarul spune că nu știe ce ar fi putut duce la conflictul dintre soți, dar are câteva presupuneri.
„Nu credem că ar fi vorba despre infidelitate”, a menționat Margareta Codreanu.
„Nu știu ce putea să fie între ei, dar noi presupunem. Vineri, dumnealui a primit o scrisoare recomandată. Nu știu de la cine. Eu cu dumneaei (soția bărbatului, n.r.) am lucrat săptămâna trecută cot la cot în biserică. Am făcut o mică reparație. Ei au contribuit și cu finanțe, și cu muncă. Vineri au chemat-o de la oficiul poștal că pe numele dumnealui era o scrisoare recomandată. Nu știm ce era în ea, poate era vreo informație. Soția a ridicat scrisoarea, pentru că dumnealui nu era pe teritoriu. Așa am înțeles de la colegi. (…) Nu știm ce era acasă, dar nu se certau față de noi. Vă spun sincer, pentru noi era o familie exemplară”, a adăugat Codreanu.
„Dumnealui era lider sindical și chiar eu, ca director, întotdeauna mă consultam cu el, pentru că avea studii juridice. El, fiind consilier local în Consiliul Comunal, și o fire care apăra dreptatea, apăra adevărul, înțeleg că a scris din numele nostru, al consilierilor, plângeri, poate la procuratură pe doamna secretară (în Consiliul Comunal Ciolacu Vechi, n.r.), că dumneaei ar fi avut niște încălcări acolo. Poate dumnealui a avut un răspuns la scrisoarea către organele de drept. Acum este un proiect legat de atribuirea numerelor cadastrale, terenurilor agricole și loturilor de pe lângă casă. Dumnealui a solicitat toate actele necesare de la doamna secretară ca să studiem care este realitatea, pentru că sunt multe plângeri și neînțelegeri din partea persoanelor fizice. Nu știm ce ar putea fi”, a concluzionat Codreanu.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.