Mama copilului lovit în Boldurești: Avocatul a spus că fiul avea tentative de sinucidere
Continuă audierile în cazul tragediei, în care un băiat de 14 ani a fost lovit mortal de o mașină condusă de primarul satului Boldurești.

De această dată, apărarea primarului Nicanor Ciochină, care a lovit copilul cu mașina pe contrasens, a încercat să dea vina pe minor, menționând că acesta „ar mai avea tentative de suicid”, relatează unimedia.info.
„Aberații care trebuie excluse”, a declarat după ședință Dorin Podlisnic, șocat de poziția apărării inculpatului.
La rândul său, Raisa Beșliu, mama lui Mihai spune că avocații lui Nicanor Ciochină a încercat să arate o listă cu martori falși și au încerat să-i ponegrească fiul, care a fost lovit mortal de primar.
„Fiul meu nu a avut niciodată asemenea tentative (de sinucidere). Ne-am străduit să-i oferim o copilărie fericită, să nu-i lipsească mai nimic și să-i facem viața cât mai frumoasă”, a menționat femeia.
Pe 19 februarie, în satul Boldurești din raionul Nisporeni, un băiat de 14 ani a fost lovit mortal de o mașină, iar șoferul a fugit de la locul accidentului. Șoferul, care a provocat moartea copilului, era primarul, aflat la volanul unei mașini de serviciu. De-a lungul timpului, bărbatul a încercat în mod repetat să inducă poliția în eroare pentru a scăpa de responsabilitate.
În prima etapă, el a montat o plăcuță cu numărul de înmatriculare pe o mașină de aceeași marcă cu cea pe care a provocat accidentul (un Dacia Duster alb). A fost emisă o orientare pentru mașină, iar suspectul a deconectat telefonul și nu a mai fost văzut nici acasă, nici la serviciu.
În seara zilei de 20 februarie, în jurul orei 22:00, el a simulat un accident, cu implicarea unui vehicul deteriorat pentru a ascunde urmele accidentului în care a fost rănit copilul.


