theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
7 Decembrie 2025, 18:00
33 808
Copiază linkul
Link copiat

Maia Sandu retrage distincțiile de stat oferite recent

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat un decret prin care anulează distincțiile de stat acordate, acum două luni, președintelui Federației de Judo, Andrei Golban, și antrenorului Grigore Postica.

Maia Sandu retrage distincțiile de stat oferite recent.
Maia Sandu retrage distincțiile de stat oferite recent.

Decizia a fost făcută publică în seara zilei de 6 decembrie și a intrat în vigoare imediat, odată cu semnarea decretului. Distincțiile au fost oferite celor doi pe 10 octombrie, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, relatează noi.md

Potrivit investigațiilor Ziarului de Gardă, numele lui Andrei Golban este legat de un dosar penal din 2016, când a fost reținut sub suspiciunea că, alături de un sportiv și un fost polițist, ar fi extorcat peste 13 milioane de ruble rusești de la un moldovean stabilit în Federația Rusă. 

Inițial, dosarul a parcurs mai multe etape contradictorii: Achitare în prima instanță și condamnare la apel, iar ulterior, dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție, care a trimis cauza spre rejudecare. În 2022, Golban a fost din nou achitat de Curtea de Apel Centru. Acesta respinge acuzațiile și declară că dosarul este „fabricat”. 

Președinția nu a făcut publice argumentele care au stat la baza retragerii distincțiilor, însă decizia vine în contextul unor critici tot mai dese în spațiul public privind acordarea titlurilor de stat persoanelor cu dosare controversate. Deocamdată, nici Federația de Judo, nici cei vizați nu au emis o reacție oficială.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat