Lucrările de construcție a drumului de ocolire în raionul Anenii Noi, finalizate
Administrația Națională a Drumurilor informează că lucrările pe drumul de ocolire a satului Troița Nouă, raionul Anenii Noi, parte a traseului Anenii Noi-Căușeni-Ștefan Vodă-Frontiera cu Ucraina, au fost finalizate.

Comisia de recepție a constatat că toate obiecțiile consemnate la recepția la terminarea lucrărilor au fost remediate de către antreprenor, notează noi.md.
Drumul de ocolire, cu o lungime totală de aproximativ 6,4 km, începe la km 12,775 și se încheie la intersecția cu drumurile R30 și G110.
Acesta a fost dat în exploatare în septembrie 2023 și a fost monitorizat pe întreaga durată a perioadei de garanție a execuției lucrărilor, conform prevederilor contractuale. Valoarea totală a proiectului a constituit 162,703 milioane de lei, mijloacele financiare alocate din Fondul Rutier.
Potrivit AND, construit de la zero, drumul de ocolire oferă astăzi condiții moderne și sigure de circulație și contribuie la fluidizarea traficului în sud-estul Moldovei.
Fiind parte a traseului R30, traseu important care leagă Anenii Noi de Căușeni și se conectează cu traseul R2 către Chișinău, drumul reprezintă o arteră rutieră importantă pentru regiune.
Așteptat de ani buni de locuitorii din Troița Nouă, acest drum aduce astăzi o schimbare majoră pentru comunitate. Camioanele nu mai traversează satul, ceea ce sporește considerabil siguranța locuitorilor și reduce impactul traficului greu asupra gospodăriilor și disconfortul creat anterior.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


