Locuitorii satului Săiți s-au plâns de piloni electrici avariați și lipsa iluminatului stradal
Locuitorii străzii Mihail Sadoveanu din satul Săiți susțin că pilonii electrici sunt într-o avansată de degradare, iar unii dintre ei trec chiar prin grădinile oamenilor, ceea ce împiedică conectarea iluminatului stradal.

Potrivit oamenilor, aceștia au făcut numeroase solicitări atât către Premier Energy, cât și către primărie, însă până în prezent nu au primit niciun răspuns, transmite Studio-L.
Locuitorul satului, Ion Cecoi, a declarat că solicitările sunt depuse încă din 2021, dar fără rezultat.
„O parte din piloni trec prin curțile oamenilor, însă nimeni nu reacționează la cererile de a-i muta. Anul trecut au fost înlocuiți trei piloni la începutul străzii, dar lucrările nu au continuat”, a spus el.
Strada Mihail Sadoveanu are o lungime de aproximativ 600 de metri. Potrivit locuitorilor, unii piloni din lemn sunt utilizați de peste 50 de ani și se află într-o stare avansată de uzură.
Oamenii subliniază că aceasta este una dintre puținele străzi din sat fără iluminat public. Totodată, autoritățile au promis să instaleze iluminatul doar după rezolvarea problemei cu pilonii.
În replică, reprezentanții Premier Energy au declarat că linia electrică aeriană (0,4 kV) este suspendată pe piloni din beton armat și lemn, iar starea actuală este evaluată ca fiind satisfăcătoare datorită lucrărilor de întreținere realizate în anii 2024–2026.
Potrivit companiei, în această perioadă pe strada Mihail Sadoveanu au fost efectuate lucrări de întreținere în valoare de 79.400 de lei, iar în întreg satul Săiți investițiile în rețelele electrice au depășit 1,5 milioane de lei.
Pentru aprilie 2026 este planificată înlocuirea a doi piloni de lemn pe una dintre ramificațiile rețelei de pe strada Mihail Sadoveanu, precum și a altor doi stâlpi în alte sectoare.
Compania a precizat că includerea unor sectoare ale rețelei în planurile de reconstrucție depinde de starea tehnică a acestora și de prioritățile pentru anii următori.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


