Locatarii a 13 blocuri locative din Capitală rămân fără căldură și apă caldă din cauza unei avarieri
Lucrările de reparație a defecțiunilor vor fi efectuate pe 17 decembrie, până la ora 18:00.

Potrivit Termoelectrica, deconectările sunt cauzate de o avarie pe rețeaua termică cu diametrul nominal de 600 mm din strada Nicolae Dimo 25. Aceasta alimentează cu agent termic și apă caldă menajeră consumatorii sectorului Râșcani și datează din anul 1978, relatează newtv.md.
Deconectările vor fi pe următoarele străzi:
- strada Miron Costin 17/1-19/6;
- strada Matei Basarab 14 și 16/1;
- strada Nicolae Dimo 21/2 și 23/2.
Totodată, Termolectrica anunță că, în legătură cu înregistrarea temperaturilor mai mari de 10 grade Celsius, astăzi, 17 decembrie, a fost adoptată decizia de a retrage în rezervă un segment al rețelelor termice cu DN 400 mm din strada Socoleni cu reconectarea consumatorilor din strada Doina, 106 și Socoleni, 21 de la rețeaua termică cu DN 300 din strada Doina.
„Pentru efectuarea reconectării respective, cu disconfort minim pentru consumatorii din cartierul Poșta Veche, în intervalul 10:15- 18:00 va fi sistat agentul termic”, a precizat Termoelectrica.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.