Lazarencu, despre prețul la lemn: E nevoie de o discuție serioasă la acest subiect
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a declarat că prețul la lemn variază pentru fiecare întreprindere silvică și poate fi de la 750 de lei până la 1.250 de lei.

Declarația a fost făcută de către Sergiu Lazarencu, ministrul Mediului, în cadrul emisiunii televizate Vocile Puterii, notează noi.md.
„Astăzi, avem stocuri de lemn în toate întreprinderile silvice, peste 100.000 de metri cubi. În 2022, fiind acea criză energetică, oamenii și-au făcut stocuri mari de lemn, iar vânzările în 2024 au fost cu mult mai slabe. În prezent, oamenii se pot încălzi și prin alte metode. Localitățile sunt mai gazificate. Prețul la cărbune s-a mai ieftinit în ultimul timp.
Deși există stocuri de lemne, tăieri în păduri vor avea loc și în acest an, conform Amenajamentului silvic. Eu sper că vânzările vor începe în curând, or, noi am văzut o lună februarie rece și vânzările s-au pornit și deja avem vânzări mai bune decât în februarie 2024 (...)".
Despre faptul, dacă ar putea scădea prețul la lemne, ministrul a spus că este o discuție foarte bună.
„După părerea mea, având în vedere faptul că s-a ieftinit cărbunele, oamenii nu mai doresc să facă efort și că întreprinderile noastre silvice sunt la autogestiune, e nevoie de o discuție serioasă pe acest subiect. Este o formulă cum se creează prețul, dar dacă noi vrem să menținem întreprinderile în stare să-și poată face lucrările inclusiv fără pădurari, ne-ar fi foarte greu să implementăm Programul Național de Împădurire. Noi avem pepiniere silvice, practic, în toate întreprinderile. În paralel, cu plantarea de primăvară, vom planta în jur de 40 milioane de puieți în toate întreprinderile. Acești puieți ne vor ajuta să facem și plantarea de toamnă 2025, dar și acea de primăvară 2026.
Respectiv, pentru a avea o situație economică bună a întreprinderilor, eu cred că este nevoie de o discuție bună ca prețul la lemn, cel puțin, să nu mai crească".
Menționăm că Guvernul oferă pentru perioada rece a anului compensații la energie gospodăriilor vulnerabile prin programul „Ajutor la contor”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


