Judecătoarea Angela Bostan, propusă pentru promovarea evaluării externe
Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat evaluarea judecătoarei Angela Bostan de la Curtea de Apel Centru și a transmis raportul său Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cu propunerea de promovare a evaluării externe.

CSM urmează să examineze raportul și să decidă dacă îl acceptă sau îl respinge. La această etapă, rezultatul evaluării este publicat pe site-ul Comisiei și urmează ca raportul complet să fie făcut public după expirarea perioadei de contestare sau după o eventuală decizie a Curții Supreme de Justiție, transmite noi.md.
Angela Bostan a fost anterior evaluată de Comisia Pre-Vetting, în baza Legii 26/2022, care prevede criterii de integritate mai stricte decât Legea 252/2023, aplicabilă în prezent.
Potrivit Comisiei, dintre cei 18 judecători de la Curtea de Apel Centru evaluați conform noii legi:
- Șapte au primit propunere de promovare a evaluării;
- Două – propunere de nepromovare;
- Nouă rapoarte sunt în curs de finalizare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


