Ion Creangă, demis din funcția de șef al Direcției juridice a Parlamentului
Ion Creangă a fost demis din funcția de șef al Direcției Juridice a Parlamentului, ca urmare a unei decizii luate în conducerea Legislativului.

Suspendarea din exercitarea atribuțiilor a avut loc după arestarea din iulie 2024 în dosarul privind trădarea de stat.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului a precizat că Ion Creangă a fost eliberat din funcție pe 11 decembrie în legătură cu împlinirea de către funcționarul public a vârstei de pensionare. Pe 11 decembrie Creangă a împlinit 63 de ani, transmite rupor.md.
Ion Creangă este acuzat de trădare de patrie și complot împotriva statului. Potrivit procurorilor, în perioada 2023-2024, el ar fi întreținut o corespondență și întâlniri conspirative cu un asistent al atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău. Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului a fost reținut în iulie 2024, când ar fi primit 500 de dolari de la un oficial rus.
În prezent, Ion Creangă se află sub control judiciar. Următoarea ședință de judecată este programată pentru 22 decembrie.
Ion Creangă pledează nevinovat.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.