Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie, a ținut un discurs de o oră și jumătate
Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie, a apărut pentru prima dată după o lungă perioadă la ședința de judecată pentru a-și rosti ultimul cuvânt.

Acesta a citit zeci de pagini pregătite în apărarea sa, argumentându-și poziția pe larg. Creangă a declarat că se așteaptă ca să fie achitat de magistrați, transmite tv8.md.
- La ce decizie vă așteptați în acest dosar?
- Mă aștept la decizie de achitare, pentru că mă învinuiesc despre discuții din spațiul public, asta nu e bine, dacă am discutat despre asta, este anormal să fiu urmărit penal, asta limitează dreptul la libera exprimare, la gândire, este ceva ieșit din comun și noi am adus argumentele noastre pe marginea argumentelor respective.
- Purtați și acum brățară?
- Nu, brățara a fost declarată ilegală.
Potrivit lui Creangă, el a avut doar „conversații obișnuite” cu vecinul său, despre referendum, alegeri, Transnistria și alte subiecte publice, fără a transmite date secrete despre Republica Moldova.
La următoarea ședință, Creangă va încheia ultimul său cuvânt, după care procurorii vor putea să-i adreseze întrebări. Abia ulterior, acuzarea va formula pedeapsa solicitată.
„Astăzi inculpatul a depus declarații, pledează nevinovat, aduce anumite argumente în favoarea poziției sale de nevinovăție, este o reacție absolut firească. După declarații urmează formularea întrebărilor, dacă vor fi probe suplimentare și dezbaterile”, a declarat procurorul de caz, Dumitru Ștefîrță.
Ion Creangă a fost reținut în iulie 2024, după ce autoritățile au stabilit presupusa sa colaborare cu un atașat militar adjunct al Ambasadei Rusiei la Chișinău. După opt luni în izolator a fost plasat în arest la domiciliu.
În noiembrie 2024, Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis dosarul în instanță. Alături de Creangă, pe banca acuzaților s-au aflat un ofițer al Poliției de Frontieră și soția acestuia, suspectată de complicitate.
Conform procurorilor, în perioada 2023-2024, funcționarii ar fi avut întâlniri conspirative de peste două ore, în cadrul cărora ar fi transmis informații obținute prin spionaj. Conform procurorilor, scopul acestor acțiuni ar fi fost sprijinirea activităților ostile împotriva Moldovei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


