Brazii folosiți de sărbători trebuie depozitați lângă platformele de gunoi
Locuitorii Capitalei sunt îndemnați să nu arunce brazii folosiți de sărbători în containere pentru deșeuri menajere, ci să îi lase lângă platformele de gunoi, pentru a facilita colectarea și reciclarea pomilor.

Potrivit Regiei Autosalubritate, brazii plasați lângă platformele de stocare a deșeurilor vor fi preluați de echipele operatorului municipal de salubrizare, vor putea fi colectați separat, fără a fi amestecați cu alte deșeuri, transformați în îngrășământ natural sau tocați pentru obținerea de material lemnos, transmite ipn.md.
Primăria Capitalei precizează că respectarea acestor recomandări contribuie la protejarea mediului, reducerea volumului de deșeuri și menținerea curățeniei în Chișinău.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.







