Învățământul dual, aplicat și în universități. Studenții, îndemnați să se angajeze în domeniu
Potrivit ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, practica va fi disponibilă pentru studenții din anul trei și patru, de la specialități precum marketing și logistică, pedagogie, inginerie sau IT.

Prin aprobarea regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea învățământului dual în învățământul superior, vom oferi studenților noștri posibilitatea să lucreze în companii și totodată să învețe, fiind salarizați. Totodată, timpul petrecut la locul de muncă va fi contabilizat din contul studiilor pe care le desfășoară”, a notat ministrul Perciun în cadrul ședinței de Guvern, relatează rupor.md.
Obiectivul principal al acestei prevederi este să ajute absolvenții să găsească mai ușor locuri de muncă după terminarea studiilor universitare și să facă programele de studii mai relevante pentru cerințele pieței muncii.
Această practică este implementată cu succes în învățământul vocațional tehnic din țară, unde peste 1600 de elevi lucrează și învață simultan.
Învăţământul dual este un sistem de formare care combină pregătirea teoretică în instituţiile de învăţământ (şcoli, colegii, universităţi) cu pregătirea practică la locul de muncă în companii sau întreprinderi. Scopul principal al acestui sistem este de a oferi studenților nu numai cunoștințe teoretice, ci și competențe solicitate pe piața muncii.


