Într-o săptămână s-au înregistrat 5.184 cazuri de infecții respiratorii: Majoritatea, la copii
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) informează că numărul cazurilor de infecții respiratorii a crescut cu 21,4% față de săptămâna precedentă, dar este cu 16,2% mai mic decât în aceeași perioadă a sezonului trecut.

Nu au fost înregistrate cazuri de gripă sezonieră în perioada menționată.
În ultimele șapte zile, au fost înregistrate 67 cazuri de COVID-19 (inclusiv zece în regiunea transnistreană), cu 23% mai puține față de săptămâna anterioară. Printre copiii sub 14 ani au fost confirmate 18 cazuri, relatează zdg.md.
Imunizarea împotriva gripei continuă în instituțiile medicale de stat din toată țara, fiind administrate până în prezent peste 68% din totalul dozelor primite. ANSP recomandă vaccinarea simultană împotriva gripei sezoniere și a infecției SARS-CoV-2, menționând că seroprotecția se realizează de obicei în două-trei săptămâni de la vaccinare și poate dura între șase și 12 luni.
Experții ANSP subliniază din nou beneficiile semnificative ale vaccinării și importanța respectării măsurilor de igienă personală, cum ar fi spălatul pe mâini cu săpun, utilizarea șervețelelor la strănut și tuse, precum și un stil de viață sănătos, bazat pe o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă suficientă și activitate fizică regulată. Aceste măsuri, combinate cu vaccinarea, oferă cea mai bună protecție împotriva gripei și altor infecții respiratorii.


