theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
2 Iulie 2026, 08:42
25 770
Copiază linkul
Link copiat

Intoxicație în masă la hotel: Compania care livra mâncarea și-a suspendat activitatea

Agentul economic care asigura serviciile de catering la evenimentul din hotelul din Capitală, unde a fost depistat un focar de Salmonella, și-a suspendat activitatea.

Intoxicație în masă la hotel: Compania care livra mâncarea și-a suspendat activitatea.
Intoxicație în masă la hotel: Compania care livra mâncarea și-a suspendat activitatea.

Potrivit ANSP, această măsură va fi valabilă pe durata anchetei epidemiologice. Între timp, autoritățile au confirmat 12 cazuri de infecție cu Salmonella, iar alte probe sunt încă analizate. În total, 36 de persoane s-au adresat cu simptome de intoxicație alimentară după recepția organizată de Ambasada Israelului la Chișinău, scrie tv8.md.

„Au fost introduse anumite restricții, tot personalul a fost examinat, au fost prelevate probe pentru a stabili cauza. Probe au fost prelevate de la angajați, se desfășoară o anchetă epidemiologică a cazurilor, se stabilește focarul. Lucrează o echipă interdisciplinară, atât ANSP, serviciul municipal, cât și ANSA”, a declarat ministrul sănătății Emil Ceban.

Focarul de intoxicație alimentară a apărut, cel mai probabil, săptămâna trecută, după nouă evenimente organizate într-un hotel din centrul Capitalei, la care au participat peste 500 de persoane. Cel mai mare număr de îmbolnăviri a fost înregistrat printre oaspeții recepției organizate de Ambasada Israelului.

La eveniment a fost prezent și ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi, însă acesta nu a consumat preparatele de la banchet. În același timp, câțiva diplomați s-au intoxicat, iar unora dintre ei li s-a acordat asistență medicală.

„La 12 participanți, inclusiv un copil, după anchetele și analizele efectuate, a fost confirmată infecția cu salmonella”, a menționat ministrul sănătății Emil Ceban.

La Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” s-au adresat 18 persoane care au consumat preparatele servite în hotel. Totuși, nu toți au acceptat spitalizarea. Medicii menționează că starea pacienților se îmbunătățește treptat, unii fiind deja externați, inclusiv copilul minor.

„Doi dintre ei au fost deja externați. Au fost mai multe solicitări, dar patru au refuzat spitalizarea”, a declarat adjunctul directorului spitalului „Toma Ciorbă”, Petru Paveliuc.

Deocamdată nu este clar de unde au fost aduse preparatele servite la recepția Ambasadei Israelului. Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au comunicat că serviciile au fost prestate prin catering, iar activitatea acestui agent economic a fost suspendată.

Reprezentanții hotelului nu au comentat până acum situația.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat