Incendiul de la Durlești: Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică verifică modul de construire a blocului
Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a inițiat un control în domeniul construcțiilor, în urma incendiului produs la Durlești.

Inspecția se efectuează pentru a verifica respectarea cerințelor de calitate pe tot parcursul procesului de construire a blocului – de la concepere și proiectare, până la execuție și exploatare, transmite noi.md.
Potrivit INST, controlul include o evaluare detaliată a respectării normelor privind protecția împotriva incendiilor, în conformitate cu legislația și reglementările în vigoare. Sunt analizate dosarele administrative preluate de la autoritățile locale, inclusiv actele permisive și documentația tehnică de proiect.
În cadrul verificărilor, au fost citate persoanele implicate în proiectarea, execuția și gestionarea imobilului afectat – printre care proiectantul, executantul lucrărilor, responsabilul tehnic, dirigintele de șantier și administratorul blocului. Până la acest moment, proprietarul/investitorul nu a răspuns apelurilor telefonice din partea INST.
În acest context, a fost transmisă o citație cu aviz recomandat pentru a se prezenta la sediul instituției. Amintim că, pe 16 mai, mansarda unui bloc de locuit din Durlești (str. Tudor Vladimirescu 75) a fost cuprinsă de flăcări. Apelul la 112 a fost recepționat la ora 15:57. Incendiul a fost localizat în jurul orei 19:45 și lichidat complet în dimineața zilei de 17 mai, la ora 04:08. Flăcările au distrus aproximativ 1.500 m² de acoperiș. 16 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar trei au fost spitalizate.
Pe 17 mai, Ministerul Infrastructurii a dispus un control inopinat realizat de INST. Ulterior, ministrul Vladimir Bolea a solicitat o expertiză tehnică, soluții pentru protejarea clădirii de ploile prognozate și o evaluare structurală completă. Guvernul a anunțat că fiecare familie afectată de incendiul din Durlești va beneficia de un ajutor financiar inițial de 10.000 de lei.
De asemenea, ministrul Muncii, Alexei Buzu, a menționat că familiile vor primi vouchere pentru necesități urgente, cazare temporară și asistență directă din partea statului.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, incendiul ar fi fost provocat de nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor în timpul efectuării unor lucrări cu foc deschis.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


