Încă un inculpat în cazul omorului unui tânăr din Bălți a primit 22 de ani de închisoare
Nicu Gherman, principalul suspect în omorul tânărului Sergiu Oală, și-a aflat sentința. Magistrații Judecătoriei Bălți, sediul Fălești, l-au condamnat la 22 de ani de închisoare. Acesta va trebui să achite și o amendă de 50.000 de lei și prejudiciu moral de aproximativ două milioane de lei.

Părinții victimei consideră sentința prea blândă și cer pedeapsă pe viață pentru ucigaș, informează tvn.md.
„Noi nu suntem de-acord și desigur noi o să mergem mai departe, noi cerem pe viață, ăsta nu este om, el nu are nici o remușcare, nu are nimic absolut, nici o ședință nimic, nu are suflet în el, el nu este om”, a spus mama băiatului ucis.
„Așa criminal eu consider că trebuie să stea pe viață, este foarte puțin pentru așa persoană, rugăm încă o dată din suflet să fie atrase toate persoanele, tot cercul ăsta de criminali care au participat la omorul fiului nostru”, a adăugat tatăl.
„Inculpatul a optat pentru o procedură simplificată, în rezultatul căreia putea obține doar opt ani, ceea ce ne-a deranjat foarte mult pentru astfel de infracțiune. Reieșind din faptul că a fost o recalificare s-a lucrat mult și asupra faptului de a nu examina cazul în procedură simplificată, ci în procedură generală. Aici suntem de acord. Ceea ce ține de pedeapsă o considerăm blândă, am optat pentru detenție pe viață”, a spus avocatul părții vătămate.
Cazul a șocat opinia publică în septembrie 2024. Serghei Oală, în vârstă de 21 de ani, a plecat de acasă pe 21 septembrie spre Fălești și nu s-a mai întors. A doua zi familia a anunțat dispariția sa. Abia după mai bine de o lună corpul său a fost găsit în stare de putrefacție într-o pădure din Fălești.
În urma anchetei, Poliția a stabilit că tânărul era implicat într-o schemă infracțională și, ca urmare a unui conflict a fost ucis. Pentru a ascunde urmele, suspecții au îngropat corpul în pădure, lângă satul Călinești, și au ascuns mașina și obiectele personale ale victimei.
În acest caz au fost reținuți 13 oameni, iar ancheta a durat câteva luni. Săptămâna trecută, un alt inculpat, Mihail Cebotari, a fost condamnat la 17 ani de închisoare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


