„13 ani împreună.Oficial, divorțul a fost în 2021. Real. Cu motive la bază. Și totuși (…) în pofida tuturor motivelor, am mai încercat.Știi cum e? După un divorț, oamenii mai au, uneori, impulsul de a se întoarce unul către celălalt. După ușa casei noastre, din 2021 încoace, s-au întâmplat lucruri care ar fi putut să rupă orice familie, dar noi am luptat.Am învins coronavirusul care i-a oprit inima lui Sergiu, iar mâinile medicilor au făcut-o să bată din nou. Au început constrângerile politice și abuzurile de lege (…). Am pierdut doi copii. Mai întâi un băiețel, apoi, în a doua sarcină, și o fetița. Ambii răpiți din viața mea de zbuciumul și încercările care mi-au frânt puterile”, a scris Ina, relatează unimedia.info.„Jocul lor a devenit prea crud (…). Eliberări şi rețineri pentru spectacol. Și propria lor actriță, Maria Olari, trimisă să condimenteze durerea. Unii primesc plăcere din suferința altora. Ai ştiut? Se hrănesc cu energia durerii, o cumpără și o orchestrează.Îți eliberează omul iubit pentru 11 zile, doar ca apoi să ți-l smulgă din brațe, fiindcă așa „dictează” regulile politice.Nu voi uita niciodată cum și-a scos crucea de la gât și mi-a pus-o în palmă, șoptind: „Aș vrea să o păstrezi. Nu știu dacă voi mai reveni acasă”.Și nu voi uita că nu am avut nici măcar cinci minute să-mi iau rămas bun, pentru că cineva avea ora mesei și stomacul gol părea mai important decât despărțirea noastră. Hai, repede!L-ați încărcat şi l-ați dus pe Sîrbu în penitenciar!”, a mai scris Ina Sîrbu.„Am învățat să adun produse permise pentru penitenciar și să fac pachete. Să stau la cozi lungi, fără excepție, printre soții de deținuți, cu mâncarea care ajungea la Sergiu deja rece. Am învățat din nou să mângâi hârtia cu pixul, scriind scrisori menite să aline și să-l țină drept, acolo, între patru pereți înnegriți de mucegai. Am învățat să aștept o zi din săptămână doar ca să-i aud vocea pentru 15 minute. Doar atât era permis. Am trăit bucuria amară a unei întâlniri de câteva ore în penitenciar.Am respirat aerul greu al judecăților. Sentințe cu prelungiri abuzive ale arestului preventiv. Și de fiecare dată, aceeași replică: „Avem indicații de sus”.Dar legea? Ce spune legea?În răspuns, doar priviri care spuneau totul fără cuvinte: legea nu e aceeași pentru toți, mai ales când e vorba de dosare politice.Am învățat să privesc în ochii părinților lui și să le spun „totul va fi bine”, chiar și atunci când, în adâncul meu, nu mai aveam certitudinea acestui adevăr. Am strâns în gât noduri grele și mi-am înghițit plânsul, zâmbind forțat către Amina, în timp ce îi spuneam că tatăl ei e un erou plecat într-o misiune specială. Departe. Intr-un loc unde nu există telefon”, a adăugat ea.„Au răsărit „soluționatori” ca ciupercile după ploaie. Oameni fără nimic sfânt, care se hrănesc din vulnerabilitate și răscolesc viața chiar și atunci când porți pe umeri povara unui diagnostic oncologic. Cancer. Îți iau tot, îână și apa din casă. Și dacă mai ai vreun organ sănătos, îți găsesc chirurg care să ți-l scoată, doar ca să-l vândă.E asemenea unui târg cu diavolul, care nu-ți lasă în urmă decât minciuni și pustiire.Nu era suficient (…).Apoi a început războiul. Eu, singură, cu un copil, cu patru suflete pe patru lăbuțe și cu o lume întreagă de probleme pe umeri. Ce altceva puteam face? Am fost aruncată într-o lume cu reguli noi și a trebuit să învăț să respir în ea, fără drept de alegere.Și, fără să-mi dau seama, m-am maturizat cât pentru cinci vieți. O tragedie m-a smuls din „ieri”-ul meu, mi-a stins dreptul la nepăsare și la blândețe, și m-a obligat să privesc lumea cu ochii celui care a înțeles prea devreme cum durerea poate frânge și rescrie destine. De atunci, fiecare răsărit îmi amintește că nimic nu mai e la fel… și că eu nu mai sunt aceeași. (...) Și totuși, astăzi stau în fața unui sfârșit care îmi sfâșie sufletul și pe care mintea mea refuză să-l creadă.E un sfârșit ce arde, ce răsună în fiecare colț al ființei mele, pe care îl privesc neputincioasă, strângând în mine tot ce a mai rămas. Încerc să-l accept, dar cum să accepți ceea ce îți smulge inima din piept?Din adâncul sufletului meu (…)Iartă-mă, Sergiu, că am căzut în fața acestui examen al vieții, prea greu pentru umerii mei. Iartă-mă că nu am putut fi scutul tău, forța ta, sprijinul neclintit pe care îl meriți. Am vrut (…) am luptat (…) dar în fața furtunii m-am frânt, iar tot ce a rămas din mine sunt cuvintele acestea, șoptite cu lacrimi: iartă-mă.P.S. Nu mai vreau să aud vreodată cuvântul „politică”. Pentru mine e ca moartea cu coasa, care vine pe neașteptate și te ia, fără să întrebe dacă într-adevăr porți atâtea păcate câte satana a așternut în cartea vieții tale”, a scris Ina.Ea mai scrie că „acum drumurile noastre s-au despărțit”. „Eu am viața mea, iar Sergiu o are pe a lui! Și totuși, între noi a rămas o singură legătură. Un suflet curat, nevinovat, care în fiecare zi își ridică ochii spre mine și mă întreabă cu glasul plin de speranță: „Mama, când vine tata?” Iar eu (…) rămân tăcută. Pentru că încă nu am găsit răspunsul care să nu-i frângă inima”.Dragii mei prieteni, oameni cu suflet care nu treceți nepăsători, iertați-mă că nu v-am răspuns (…) nici atunci, nici acum.Mi-a fost cumplit de greu să scriu aceste rânduri, dar simțeam că trebuie să o fac, pentru că știu că mulți nu au înțeles ce am vrut să transmit în postarea mea anterioară. Astăzi sper, din tot sufletul, că lucrurile s-au limpezit și fiecare își găsește răspunsul în cuvintele mele.P.S Iar acum (…) pentru cei care și-au dorit asta cu toată puterea și au reușit: sper, din toată inima, ca niciodată, sub niciun pretext, să nu mai fiu legată de cuvântul „politică”.Lăsați-mă, vă rog, pe mine și pe copilul meu în pace. Nu v-am făcut niciun rău. Mi-ați smuls deja tot ce am avut mai drag. Singurul lucru care a mai rămas este viața mea (…) și viața fiicei mele.Măcar înainte de asta, opriți-vă și înțelegeți că în această viață totul se întoarce (…) și când se întoarce, lovește. Amin!”, a scris Ina Sîrbu, într-o postare pe rețele.Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.
