În Republica Moldova va activa Biroul pentru relații cu veteranii
Până la 1 octombrie, în Republica Moldova va fi creat și pus în funcțiune Biroul pentru relații cu veteranii.

Anunțul a fost făcut astăzi, 5 august, de premierul Dorin Recean, în timpul unei întâlniri cu veteranii de război, informează moldpres.md.
Oficialul a subliniat că veteranii de război știu din propriile sacrificii și trăiri cât de important este să păstrăm pacea în țară, să protejăm libertatea și valorile pentru care s-a luptat acum mai bine de trei decenii.
„În discuția de azi, le-am mulțumit veteranilor pentru susținerea parcursului european. Am convenit că, până la 1 octombrie, va fi creat și pus în funcțiune Biroul pentru relații cu veteranii. Împreună, vom continua să apărăm istoria demnă a neamului nostru și moștenirea pe care o vom lăsa copiilor. Moldova crește prin memoria și respectul față de cei care au apărat-o, dar și printr-un viitor în pace pentru toți cetățenii”, a declarat Dorin Recean.
Biroul pentru relații cu veteranii are menirea să asigure comunicarea eficientă dintre organizațiile obștești ale veteranilor și Guvern pentru soluționarea problemelor cu care acestea se confruntă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


