În Moldova, numărul cererilor de subvenționare post-investiție a crescut cu 18%
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a primit, între 21 octombrie și 19 decembrie 2024, 3.335 de cereri pentru subvenționare în valoare totală de aproximativ două miliarde de lei, depuse de 2.533 de producători.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, numărul cererilor de subvenționare post-investiție a crescut cu 18% comparativ cu anul precedent, ajungând la 3.131 de solicitări din partea a 2.398 de fermieri unici. Valoarea investițiilor efectuate de fermieri este de circa 4,65 miliarde lei, o creștere de 37% față de anul precedent, transmite moldpres.md.
„Aceste majorări reflectă capacitatea și determinarea fermierilor de a investi în propriile afaceri, sumele fiind direcționate spre modernizarea infrastructurii agricole și extinderea capacităților de producție și prelucrare”, a comunicat Ministerul.
Printre principalele domenii de intervenție evidențiate în cererile de subvenționare se numără dezvoltarea infrastructurii de producție, prelucrare sau comercializare în sectorul vegetal, investiții în exploatațiile zootehnice, care susțin producția animalieră, achiziționarea tehnologiilor moderne pentru lucrarea solului, dezvoltarea infrastructurii în sectorul vitivinicol.
Raioanele în care au fost depuse cele mai multe solicitări de subvenții pentru plata post-investiții sunt Orhei, Anenii Noi și Hâncești.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


