În Moldova începe plata ajutorului pascal pentru familiile cu copii
Plățile unice în valoare de 1.500 și 5.000 de lei, oferite în cadrul pachetului de sprijin „Ajutor pascal pentru familii”, pot fi ridicate începând de vineri, 2 mai.

Sprijinul va fi acordat pentru peste 230.000 de familii. Banii vor fi transferați pe cardul social existent, utilizat deja de beneficiari pentru alte prestații sociale, sau pe un alt card bancar aprobat de Guvern și înregistrat în bazele de date ale Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), transmite rupor.md.
În același timp, dacă beneficiarii nu dețin un card social sau bancar, aceștia pot ridica banii de la oficiile poștale. Pentru cetățenii aflați peste hotare, plata va fi disponibilă până la sfârșitul anului.
Potrivit autorităților, suma alocată prin proiectul „Buget +Plus” pentru oferirea ajutorului pascal este de 470 de milioane de lei. Peste 203.000 de familii cu copii sub cinci ani vor primi câte 1.500 de lei. De asemenea, câte 5.000 de lei vor fi acordați celor 11.500 de familii care îngrijesc copii cu dizabilități și celor 20.976 de familii care au în îngrijire adulți cu forme grave de dizabilitate.
Pentru mai multe informații, cetățenii pot apela centrul de apel al CNAS la numărul: 022 257 777.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


