IGSU cere intervenția Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică în cazul fumoarului de la aeroport
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a solicitat intervenția Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică în cazul spațiului destinat fumatului din terminalul Aeroportului Internațional Chișinău (AIC), amenajat fără autorizație deasupra unei centrale pe gaz.

Potrivit scrisorii IGSU, Inspectoratul Național pentru Supravegherea Tehnică urmează să facă o inspecție și să decidă dacă fumoarul prezintă vreun pericol pentru pasageri și aeroport, transmite rupor.md cu referire la ziua.md și telegraph.md.
![]()
Spațiul destinat fumatului din terminalul aeroportului, amenajat acum un an deasupra unei centrale pe gaz, a fost construit fără autorizare de construcție. Despre acest lucru a fost informată administrația aerogării printr-un răspuns al Primăriei Chișinău la cererea AIC, care solicitase anterior certificatul de urbanism pentru construcție. Referitor la cerere de eliberare a certificatului de urbanism, municipalitatea i-a răspuns administrației aeroportului că fumoarul a fost deja edificat și că „acte permisive pentru elaborarea documentației de proiect/construirea fumoarului deasupra cazangeriei nu au fost eliberate”.
În aceste condiții, lucrările efectuate de administrația aeroportului în primăvara 2024 au fost calificate drept intervenții neautorizate, iar Primăria Chișinău a refuzat să elibereze aerogării certificatul de urbanism. Pe de altă parte, reprezentanții aerogării au declarat că pentru asemenea spații nici nu este necesară avizarea din partea IGSU sau a altor autorități publice, deși AIC solicitase deja un certificat de urbanism. De asemenea, AIC a confirmat că a amenajat fumoarul în urma unei „evaluări interne privind prevenirea incendiilor”.
„Pentru asigurarea conformității și securității, înaintea amenajării zonei de fumat a fost efectuată o evaluare internă privind prevenirea incendiilor. Legislația în vigoare nu prevede obligativitatea coordonării sau obținerii unei autorizații de construcție a unei zone de fumat din partea IGSU. De asemenea, cadrul juridic național nu conține dispoziții specifice privind organizarea acestor zone, iar amenajarea lor nu este condiționată de notificarea autorităților publice sau de eliberarea unor acte permisive”, menționează AIC.
Potrivit Aeroportului Chișinău, suprafețele centralei pe gaz au fost acoperite cu materiale rezistente la foc, iar zona este dotată cu mijloace de intervenție rapidă. Administrația aerogării precizează că fumoarul este unul provizoriu și că a fost amenajat în același loc unde, în 2019, fostul gestionar al aerogării obținuse avize pentru construcția spațiului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


