Iachimovschi spune ce salarii vor avea procurorii anticorupție dacă trec de Vetting
Salariile procurorilor anticorupție ar urma să ajungă la 37.000 lei, comparativ cu 22.000 lei în prezent, dar numai după ce aceștia vor trece prin procedura de Vetting.

Declarația aparține șefului adjunct al Procuraturii Anticorupție (PA), Octavian Iachimovschi, și a fost expusă în cadrul emisiunii „Rezoomat”, transmite noi.md.
Iachimovschi și-a exprimat îngrijorarea că, după verificare, unii angajați ai Procuraturii ar putea demisiona.
„În prezent, salariul net al procurorilor din Procuratura Anticorupție este de 21.500 - 22.000 de lei pe cardul bancar. După aceasta, probabil, vor primi în jur de 37.000 lei. Mai în glumă, mai în serios, nu numesc asta o creștere a salariului, ci o indexare. Am participat la un forum unde au fost reprezentanți ai Confederației Sindicatelor și nu am realizat studii, dar ei au spus că procurorii sunt singura categorie de angajați din Moldova căror salarii nu au fost majorate din 2018. Iar dacă luăm în calcul inflația din 2018 până în 2024, practic aceasta este creșterea de 70% care va fi majorată la salariu”, a afirmat Iachimovschi.
În prezent, în Procuratura Anticorupție se desfășoară procedura de Vetting a procurorilor, iar unii dintre aceștia au demisionat deja pentru a evita procesul de evaluare externă.
Anterior, în cadrul emisiunii Rezoomat de la Rlive TV, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a confirmat că mai mulți procurori se gândesc să părăsească sistemul, nemulțumiți de procedurile de Vetting și de evaluarea prealabilă la care vor fi supuși. Începând cu 1 ianuarie, salariile judecătorilor și procurorilor, care au trecut verificarea, au fost majorate conform legii.


