theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
14 Noiembrie 2024, 07:18
9 404
Copiază linkul
Link copiat

Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate

Guvernul a aprobat, în ședință, proiectul de lege privind protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate sau reținerii ilicite.

Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate.
Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate.

Proiectul vine să consolideze protecția copiilor aflați în situații vulnerabile legate de dispute familiale și să asigure aplicarea normelor internaționale în acest sens, relatează noi.md.

Documentul stabilește o procedură clară de gestionare a cazurilor de deplasare în străinătate sau reținere ilegală a copilului. De asemenea, este prevăzută asigurarea asistenței juridice gratuite pentru persoanele afectate de deplasarea ilicită a unui copil și sporirea sprijinului legal pentru familiile în dificultate.

Instanțele vor putea lua măsuri suplimentare pentru protecția copilului, cum ar fi ridicarea pașaportului sau interzicerea temporară a ieșirii din țară, atunci când există riscuri de reținere ilicită.

În același timp, noua legislație va permite autorităților naționale să colaboreze mai eficient cu instituțiile internaționale, pentru a facilita localizarea, protejarea și, după caz, înapoierea în siguranță a copiilor în țară. Schimbul eficient de informații va face posibilă și verificarea condițiilor de vizitare a copilului atunci când aceasta are loc în afara țării.

De asemenea, Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la o Convenție internațională, în baza căreia deciziile instanțelor din Republica Moldova vor fi executabile în alte țări, fiind posibilă coordonarea mai eficientă și reducerea timpului de intervenție și reacție atunci când interesele copilului sunt prejudiciate.

Potrivit proiectului, deplasarea ilicită a copilului presupune scoaterea copilului cu vârsta de până la 16 ani din țara unde își are reședința obișnuită, pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, fără acordul scris, legalizat notarial, al celuilalt reprezentant legal.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat