theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
27 Septembrie 2024, 07:38
5 281
Copiază linkul
Link copiat

Guvernul ar putea aloca 20 de milioane de lei pentru deschiderea creșelor publice

Guvernul Moldovei plănuiește să aloce 20 de milioane de lei pentru crearea creșelor publice în 2025. Această măsură are scopul de a ajuta părinții care doresc să se întoarcă la muncă după concediul de maternitate.

Guvernul ar putea aloca 20 de milioane de lei pentru deschiderea creșelor publice.
Guvernul ar putea aloca 20 de milioane de lei pentru deschiderea creșelor publice.

Guvernul își propune să creeze mai multe grupe de creșă în instituțiile preșcolare, a declarat pentru Radio Moldova, secretara de stat de la Ministerul Muncii, Felicia Bechtoldt. Potrivit acesteia, Executivul vrea să încurajeze atât femeile, cât și bărbații, să deschidă mini-creșe la domiciliu pentru maxim patru copii. De asemenea, autoritățile centrale îi îndeamnă pe agenții economici să creeze spații de joacă pentru copii angajaților, direct la locul de muncă, scrie radiomoldova.md.

„Sunt mai multe companii și instituții publice care au deschis locuri unde mamele pot face alăptarea, copii pot face temele pentru acasă, pot să se joace. Am planificat resursele financiare pentru anul 2025. Sperăm să avem aprobarea din partea Ministerului Finanțelor pentru extinderea grupelor de creșă. Noi am propus să alocăm 20 de milioane de lei, este tot aceeași sumă care a fost alocată în anul 2024”, a spus Felicia Bechtoldt.

În prezent în Republica Moldova există mai multe cluburi de tați care discută între ei cum să gestioneze sarcinile casnice, să-și educe copii, a precizat directoarea de programe de la Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Republica Moldova, Irina Gușan.

„Avem cluburi de tați atât în regiuni rurale, cât și în cele urbane. Avem cluburi de tați în raioanele Fălești, Ialoveni, Căușeni, Ștefan Vodă și în municipiul Chișinău. Ei învață cum să gestioneze conflictele fără violență în familie, cu ajutorul unei comunicări eficiente", a subliniat Irina Gușan.

Potrivit datelor Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în 2023, datorită efortului din partea Guvernului, dar și cu sprijinul partenerilor de dezvoltare 20 de localități au beneficiat de programul de extindere a creșelor, ceea ce înseamnă 15 grupe nou create și 20 de grupe renovate și pregătite pentru sezonul rece.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat