Guvernul a instituit moratoriu temporar privind încadrarea personalului din sectorul bugetar
Proiectul de hotărâre este elaborat de Ministerul Finanțelor, în corelare cu noile măsuri de politică salariale, promovate pentru anul 2025.

Astfel, se extinde, până la 31 decembrie 2025, moratoriul pentru 17.441 de funcții vacante, conform situației la data de 30 noiembrie 2024. Dispozițiile acestei hotărâri nu se aplică posturilor pentru care a fost deja anunțat un concurs până la data intrării în vigoare a deciziei, informează ipn.md.
Potrivit Ministerului Finanțelor, cheltuielile pentru personal în anul următor sunt estimate la 29,8 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 8,29% față de 2024. Această creștere reflectă măsuri noi în politica salarială, inclusiv ajustarea valorii normative pentru calcularea salariilor angajaților din sectorul public.
Pentru angajații de prim nivel, valoarea normativă a salariului va crește de la 2.100 la 2.200 de lei, iar pentru anumite categorii de profesioniști din domeniul educației, sănătății sau administrației publice, aceasta va ajunge la 2.500 de lei. În același timp, pentru angajații din domenii precum justiția și procuratura, valoarea normativă va crește până la 2.850 de lei.
Acest proiect prevede și necesitatea de a optimiza forța de muncă în funcție de funcțiile îndeplinite, în condițiile în care nu trebuie să crească ponderea cheltuielilor pentru personal în produsul intern brut, ca obiectiv prestabilit.
Astfel, în condițiile menținerii unor restricții financiare, pentru sprijinirea în continuare a reformelor sectoriale și administrative, este necesar să se raționalizeze cheltuielile pentru personalul din sectorul public în ansamblu, astfel încât fondurile economisite ca urmare a transformărilor structurale și a optimizării numărului de angajați din sectorul public să fie direcționate către creșterea salariilor, conform documentului aprobat de minister.
Moratoriul va fi valabil până pe 31 decembrie 2025.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.