Grosu condamnă atacul asupra Ucrainei: Țara vecină continuă să trăiască în coșmar
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu un mesaj pe pagina sa de Facebook, după atacul masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei din această noapte.

Șeful legislativului a scris că țara noastră este alături de Ucraina și pledează pentru oprirea imediată a acestui război. „Un nou atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei s-a produs în această noapte. Cel puțin nouă persoane au decedat, altele zeci au fost rănite. Ucraina continuă să trăiască în coșmar. Nu trebuie să uităm acest lucru. În țara vecină, zilnic, se întâmplă atrocități, în cadrul unui război barbar purtat de Rusia", a scris Grosu pe Facebook, transmite protv.md.
În atacul masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei din această noapte, o dronă a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, au anunțat autoritățile din țara noastră, în urma schimbului de informații cu Ucraina și România.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


