Funcționară, în lacrimi la CMC: Trebuie să trăiesc până la 150 de ani ca să achit creditele
O funcționară din municipiul Chișinău a venit în lacrimi în fața consilierilor municipali, la ședința de astăzi, 24 noiembrie, a CMC, implorându-i pe aleși să aprobe decizia privind majorarea salariilor.

Femeia a declarat că nu poate trăi cu 6.000 de lei și s-a îndatorat la bănci. Ea s-a prezentat ca Natalia Cebotari și a spus că lucrează într-un domeniu cu salarii foarte mici, transmite unimedia.info.
Încercând să fie întreruptă prin strigăte din sală, femeia s-a adresat consilierilor: „Stimați consilieri, să ne respectăm unii pe alții. Dumneavoastră sunteți aleșii noștri. Am avut o fiică, care a fost ucisă. Am luat credite pentru că salariul meu este mic, iar utilitățile sunt foarte scumpe. Vă rog să aprobați bugetul și să ne măriți salariile. Nu se poate trăi cu 6.000 de lei.”
Președinta ședinței, Zinaida Popa, a intervenit: „Ca să înțelegeți corect, astăzi nu discutăm bugetul pentru 2025 sau 2026. Pentru 2025, primarul a semnat deja dispoziția privind bugetul provizoriu.”
Deputatul fracțiunii MAN, Mihail Onofrei, a spus: „Doamnă președintă, oamenilor nu le pasă.”
„Închide gura odată”, a strigat cineva din sală.
În ciuda zgomotului, femeia a continuat: „Trebuie să trăiesc până la 150 de ani ca să plătesc creditele. Înțelegeți perfect.”
La care președinta Popa a răspuns: „Ceea ce spuneți nu se referă la decizia de astăzi.”
Angajata a adăugat: „Noi doar vă rugăm să aprobați majorarea salariului, care e mizer la moment, nu putem trăi cu el. Nici facturile nu le putem achita integral. Auziți-ne durerea”.
Anterior, președinta sindicatului municipal al angajaților APL, Angela Lupaș, declarase că dacă autoritățile nu măresc salariile, angajații vor declanșa o grevă japoneză: „Nu cred că mai există salarii de 6.000 de lei în Guvern. Toți avem 2-3 credite de consum. Suntem părinți, avem familii, copii. Familiile noastre mănâncă aceeași mâncare ca a voastră și plătesc la fel pentru energie, care s-a scumpit mult.”
Ședința Consiliului Municipal s-a încheiat cu scandal, strigăte și acuzații reciproce. Deputații PAS au părăsit sala.
Angajații Primăriei, veniți să ceară majorarea salariilor, au ieșit în holul clădirii, unde PAS planifica o conferință de presă. Ei strigau aleșilor: „La lucru, rușine!”
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


