Fratele lui Gheorghe Cotorobai, acuzat de crimă și viol comise în urmă cu 15 ani
Alexei Cotorobai, bărbatul care a fost acuzat că ar fi omorât un copil de 10 luni acum 15 ani, la Telenești, dar cazul ar fi fost mușamalizat, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Acest lucru a devenit posibil datorită unei investigații jurnalistice. Potrivit Procuraturii Generale (PG), suspectul a fost acuzat de comiterea infracțiunii de omor și viol, acesta fiind plasat în arest preventiv, scrie zdg.md.
Alexei Cotorobai este fratele lui Gheorghe Cotorobai, condamnat la închisoare pe viață în cazul omorului tinerei de 19 ani care era însărcinată, Ana-Maria.
PG a informat că s-a autosesizat ca urmare a informației apărute în mass-media referitor la omorul unui copil de 10 luni în raionul Telenești, comis în urmă cu 15 ani.
„În cadrul urmăririi penale, care a durat câteva luni, fiind exercitată de către Procuratura Generală, Procuratura raionului Telenești, cu suportul ofițerilor din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției, au fost efectuate un spectru larg de acțiuni, în urma cărora a fost inițiată procedura de revizuire a cauzei penale în care inculpata (mama copilului) a fost achitată pentru comiterea infracțiunii imputate, iar cauza penală pe faptul omorului copilului a fost reluată pentru continuarea investigațiilor”, informează PG. Mama copilului este parte vătămată în acest dosar, potrivit PG.
Alexei Cotorobai a fost acuzat de uciderea unui copil de 10 luni în urmă cu 14 ani. Rudele bebelușului susțin că cazul a fost mușamalizat atunci.
Pentru decesul copilului a fost condamnată mama acestuia, care era minoră atunci. Bunica bebelușului decedat, a spus pentru ZdG că, de fapt, Alexei Cotorobai ar fi cel care ar fi omorât copilul și susține că ea și fiica ei au fost amenințate de familia acestuia, iar de frică, ele au fugit din R. Moldova.
Mama copilului, recunoscută vinovată
Cauza decesului copilului, conform raportului de expertiză legală, citat în sentința de judecată, ar fi fost sindromul copilului scuturat, iar leziunile ar fi fost provocate „în rezultatul zdruncinării acestuia de către persoane neidentificate”.
Mama copilului a fost recunoscută vinovată pentru „lăsarea cu bună știință fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare periculoasă pentru viață și este lipsit de posibilitatea de a se salva”.
Tânăra, însă, a fost eliberată de la răspundere penală, ținând cont de faptul că era minoră și că a săvârșit pentru prima oară „o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă”, după cum se spune în sentință. Astfel, a fost trasă la răspundere administrativă, sub formă de amendă în valoare de 50 de unități convenționale, și a fost eliberată din arestul preventiv.
Pe parcursul examinării cauzei în instanță, „a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției” și a mărturisit că „sincer se căiește”, se mai arată în sentință.
Mama fetei, Claudia Cocier, a spus pentru Ziarul de Gardă că fiica ei a fost forțată să-și recunoască vina de către Alexei Cotorobai, care ar fi amenințat-o. Ea a solicitat ca numele fiicei sale să nu fie făcut public.
„Ea a fost nevoită, că el a impus-o. El, mama lui și fratele lui. Au spus că dacă n-o să scrie cum o să zică, o să ne omoare toate neamurile. Noi am fost amenințați și urmăriți la tot pasul. Eu mă temeam să dorm în casă”, a spus femeia.
Cele două nu se află în prezent în R. Moldova.
De altfel, și în cadrul urmăririi penale, conform unor acte consultate de ZdG, tânăra mamă a declarat atunci că, la 10 februarie 2010, Alexei Cotorobai a venit în locuința ei, unde se afla și bebelușul său, în vârsta de 10 luni. Cotorobai ar fi fost în stare de ebrietate, ar fi început s-o agreseze și i-a cerut să întrețină relații sexuale. Pentru că a început să plângă copilul, bărbatul l-ar fi luat de cap, și „a strigat la ea să iasă afară din casă, amenințând-o că o omoară”. Tânăra ar fi ieșit și ar fi auzit un zgomot, iar când a revenit „a văzut copilul ei jos la podea, în poziție pe spate, cu capul pe o parte și cu ochii închiși”.
Fata a început a plânge, iar Alexei Cotorobai i-ar fi spus „nu rage”, i-ar fi smuls copilul din brațe și l-a pus într-o cadă de plastic, la bucătărie. Apoi ar fi scos-o forțat pe tânără din casă, a încuiat ușa, a împins-o în automobilul lui și a dus-o la un bar. Iar ulterior, timp de cinci zile după asta, Cotorobai ar fi ținut-o captivă pe tânără, i-ar fi luat telefonul mobil și ar fi amenințat-o și cu un cuțit.
Potrivit femeii, familia Cotorobai ar fi dat bani pentru ca Alexei să nu fie cercetat pentru omorul nepotului ei.
Alexei Cotorobai a figurat în calitate de martor în acest proces. El a declarat la faza de urmărire penală că nu ar fi fost niciodată la locuința tinerei și nici la data de 10 februarie 2010. El a mai spus că știa că fata avea un copil, dar că niciodată nu l-ar fi văzut în realitate, doar prin intermediul telefonului mobil. Potrivit lui, în ziua de 10 februarie 2010, el ar fi chemat-o pe tânără la un bar, iar aceasta ar fi venit singură. Ulterior, ar fi dus-o cu mașina la casa bunicilor ei, dintr-o localitate vecină. El a mai declarat că apoi a sunat-o și a întrebat-o unde îi este copilul, iar ea i-ar fi spus că este la mama ei, la Drochia.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


