Fermierii se pregătesc de proteste din cauza TVA-ului
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a declarat că fermierii au dreptul la protest pașnic, dacă sunt nemulțumiți de posibila majorare a TVA la produsele agricole de la 8% la 12%.

Totodată, el a subliniat că orice acțiune trebuie să se desfășoare în limitele legii, relatează rupor.md.
Declarația a fost făcută după ce agricultorii au anunțat posibile proteste pe 24–25 septembrie și nu au exclus scoaterea tehnicii agricole pe trasee în cazul majorării cotei TVA. Asociația „Forța Fermierilor” cere menținerea cotei actuale de 8% pentru cereale și culturi oleaginoase.
„Fiecare are dreptul la libera exprimare a opiniei, are dreptul la protest pașnic în cadrul legal, dar nu trebuie să uite că dreptul unei persoane se termină acolo unde începe dreptul celeilalte”, a declarat Osmocescu la AgroTV.
Referindu-se la TVA, ministrul a menționat că autoritățile țin cont atât de interesele producătorilor agricoli, cât și de necesitățile bugetului de stat. Potrivit acestuia, deocamdată nu există o decizie finală privind menținerea cotei de 8% sau majorarea acesteia la 12%. Autoritățile intenționează să decidă asupra acestei chestiuni cel târziu săptămâna viitoare.
„Nici eu personal nu îmi plac majorările de taxe și impozite”, a spus ministrul.
Proiectul politicii fiscale pentru anul 2027 prevede modificări ale cotelor TVA pentru o serie de produse agricole. În special, se propune menținerea cotei de 8% pentru anumite categorii de produse și stabilirea unei cote de 12% pentru unele produse din zootehnie, fitotehnie și horticultură.


